vineri, 29 mai 2009

Traditie sau tehnologie?



Salutare,
Acum doua zile mi-am facut program de batut magazinele in lung si-n lat cu o prietena si am aterizat intr-un final la Ikea. Dupa ca em cascat eu ochii atat de mult incat aproape ca uitasem pentru ce eram acolo am ajuns in sectorul de lumanari. Nu e prima data cand sunt intr-n asemenea sector dar, in schimb, e prima data cand realizez cate feluri de lumari pot exista: in primul rand sunt n dimensiuni. Apoi sunt n culori cu n arome. Apoi vorbim despre functionalitatea lor: energizante, relaxante, anti-tabac, anti-tantari...etc
Dintr-o data mi-am amintit de copilaria mea zbuciumata si de bunica.
Bunica nu cumpara niciodata lumanari. Ea cumpara ceara. Odata la doua saptamani ea isi pregatea lumanarile pentru biserica. Mi se parea fascinant cum impletea ata, apoi o punea pe andrele si la final turna mai multe randuri de ceara peste fire pana cand prindea forma de lumanare. Ma intrebam ce-ar fi spus biata bunica dac-ar mai fi trait acum? Sa vada si ea ce-au devenit in ziua de azi lumanarile.
E drept ca sunt foarte frumoase lumanrile din ziua de azi. Si eu cumpar mereu dar parca tot la cele pe care le faceam cu bunica la 5 ani ma gandesc cu drag si ma trezesc ca zambesc singura. Procedeul ala imi aminteste de reclamele cu Napolact, cu dulceata de trandafiri.
Eu cam atat am avut de povestit pe seara asta. Astept si de la voi pareri si povesti de cand erati copii.
O seara placuta si pe curand!






Fotografiile folosite nu ne apartin si nu sunt folosite in scopuri comerciale decat daca acest lucru este specificat. Daca sunteti companie si nu doriti ca pozele dumneavoastra sa apara aici, va rog sa ma contactati si le voi scoate imediat.

6 comentarii:

  1. I adore candles, specially the scented ones. During the summer for me they are more decorating pieces to make some light and athmosphere but towards the autumn/winter they become such an important part of my every evening.. queste sono belle :)

    RăspundețiȘtergere
  2. P.S. I think it was Agy Deyn in the shot with the black bikini...

    xoxox,
    CC

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu am facut niciodata lumanari...dar la un moment dat tata s-a hotarat sa avem stupi cu albine pentru ca eu mananc cantitati enorme de dulciuri si s-a gandit ca mierea e mai sanatoasa decat zaharul. Eu eram cea care il ajuta. Aveam un fel de casca de protectie si eram tare mandra de mine ca nu mi-e frica de albine :)...Toamna topea ceara sa o duca la Apicola si primea rame noi in schimb. Cand o sa am eu casuta mea pe pamant o sa-mi iau si 2 stupi. Daca vrei iti dau tie ceara sa faci lumanari :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Hi there-what lovely candles! thanks for stopping by too!

    RăspundețiȘtergere
  5. I've got candles all over my house! Got this from my mom I guess. hehe

    C.Elizabeth

    RăspundețiȘtergere